Educare, formare profesională și sensibilizare a personalului din unitatea sanitară
- Belnis Srl
- 27 apr. 2022
- 3 min de citit
Actualizată în: 23 ian. 2023
Un aspect foarte important ce trebuie luat în considerare în elaborarea planului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală, îl constituie educarea și formarea profesională a personalului direct implicat în activitatea de gestionare a deșeurilor în unitatea medicală.
Educarea și sensibilizarea personalului constituie o etapă importantă în introducerea și funcționarea
unui sistem corect de gestionare a deșeurilor în unitatea sanitară. Prin introducerea acestor măsuri se va asigura și o îmbunătățire a sistemului de management a deșeurilor medicale.
Prin educare și formare profesională se urmarește conștientizarea personalului unității sanitare asupra riscurilor și pericolelor potențiale asociate deșeurilor medicale, în special celor periculoase, precum și importantă utilizării constante a echipamentului de protecție.Pentru a fi eficient, planul de management al deșeurilor medicale trebuie pus în aplicare cu atenție, să fie complet și cunoscut de tot personalul ce își desfășoară activitatea în unitatea sanitară.
Educarea personalului este, așadar necesară pentru succesul implementării planului de gestionare. Scopul principal îl reprezintă conștientizarea asupra problemelor legate de sănătate, siguranță și mediu și cum
pot afecta acestea personalul unității sanitare în munca lor de fiecare zi.
Întreg personalul spitalului, inclusiv medicii, ar trebui convinși asupra necesității unei bune înțelegeri a
planului de gestionare a deșeurilor și a educarii, precum și cât de important este implementarea
corectă a sa pentru sănătatea și siguranța tuturor. Acest aspect ar trebuie să asigure colaborarea lor
în implementarea politicii.
Activitatea de educare a personalului trebuie efectuată pe următoarele grupuri țintă:
Principalele grupuri:
• directorii unităților sanitare și personalul administrativ;
• medicii;
• asistente sefe, asistente, infirmiere;
• personalul auxiliar (portari, personalul responsabil de curățenie, personalul responsabil cu
manipularea deșeurilor).
Programele de educare ar trebui să includă:
- informații referitoare la toate aspectele legate de gestionarea deșeurilor medicale;
- informații despre rolul și responsabilitățiile fiecăruia în implementarea planului de gestionare a
deșeurilor;
- instrucțiuni tehnice pentru grupurile țintă.
Printre cele mai bune metode de învățare se numără practică, iar educarea pe grupuri restrânse a personalului este de asemenea o metodă potrivită.
Testarea personalului la sfârșitul cursului poate oferi o imagine de ansamblu a cunoștințelor dobândite de participanți. Se recomandă ca testele să conțină întrebări la care să se răspundă cu DA/NU sau cu mai multe variante de răspuns.
Instructajul trebuie făcut de persoane care au experiența în a preda și educa, care cunosc pericolele și riscurile referitoare la managementul deșeurilor medicale, și de asemenea cei ce au efectuat studii practice în gestionarea deșeurilor.
Reluarea periodică a cursurilor va duce la reactualizarea cunoștințelor privind schimbările ce pot apărea în politica de gestionare a deșeurilor și poate contribui la îndrumarea noilor angajați și a celor cu responsabilități noi în acest domeniu.
Responsabilitatea educării
Responsabilitatea educării și formării profesionale în privința separării la sursa colectării, depozitării și eliminării finale a deșeurilor medicale revine coordonatorului activității de protecție a mediului
(medicului epidemiolog, medicului igienist). Medicul coordonator trebuie să se asigure că personalul unității sanitare are cunoștințe atât despre politica și planul de management cât și despre responsabilitățile și obligațiile ce îi revin. Se recomandă a se ține o evidență a tuturor cursurilor, iar conținutul cursurilor trebuie periodic revizuit și îmbunătățit. Pentru unitățile sanitare mici, care produc cantități reduse de deșeuri medicale, se recomandă ca direcția de sănătate publică locală să organizeze
cursuri centralizate pentru mai multe unități.
Cursurile de educare și formare profesională nu trebuie organizate pe un număr mare de participanți deoarece pot apărea multe discuții contradictorii și dificultăți în prezentare. Numărul ideal de participanți este de 20 – 30 persoane. Informațiile prezentate trebuie să se adreseze tuturor categoriilor de personal. Se recomandă ca grupurile să fie formate din personal de specialități diferite.
De asemenea, este necesar ca în cadrul grupurilor de lucru să participe și personalul de conducere pentru a demonstra și implicarea acestora în implementarea politicii de gestionare a deșeurilor și pentru a arăta importanța ce se acordă politicii de management a deșeurilor în cadrul unității sanitare.
Mijloacele de sensibilizare și educare ce pot fi utilizate în unitatea sanitară, privind gestionarea deșeurilor sunt reprezentate de:
• Postere și fotografii ce infatiseaza manipularea și separarea deșeurilor într-o manieră corectă;
• Publicații de avertizare privind problematica gestiunii deșeurilor, inclusiv riscurile ce pot apărea ca urmare a manipulării incorecte a deșeurilor înțepătoare-tăietoare (ace, seringi cu ac, lame de bisturiu,etc.)
• Materiale informative, afișate în locații cheie (ex: locul unde se află recipientele de colectare a deșeurilor) privind modul de colectare și utilizare a recipientelor.
Unitatea sanitară trebuie să aibă în vedere și realizarea de campanii de informare a publicului asupra pericolelor potențiale la care este expus, pericole generate de gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală.

Sursa: BROȘURĂ ELABORATĂ DE INSTITUTUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ BUCUREȘTI



Comentarii